Scopul principal al evenimentului a fost acela de a
contribui la protejarea Mării Negre prin susținerea dezvoltării durabile într-o
manieră multidisciplinară. Peste 130 de cercetători, reprezentanți ai zonei
academice și ONG-uri din 7 țări europene s-au reunit la Constanța pentru a
discuta despre viitorul economiei albastre, îmbinând prezentările orale
captivante cu două sesiuni interactive de postere, care au cumulat peste 60 de
lucrări.
O prezență internațională notabilă: Bulgaria,
Turcia, Marea Britanie, Grecia și Germania în dialog pentru Marea Neagră
Dimensiunea
internațională a conferinței a reflectat importanța strategică a cooperării
transfrontaliere în bazinul pontic și în zonele adiacente. Pe lângă țara gazdă,
evenimentul s-a remarcat printr-o participare consistentă din Bulgaria, Turcia,
Marea Britanie (UK), Franța, Grecia și Germania. Cercetătorii și cadrele
universitare venite din aceste state au adus în fața participanților studii de
caz relevante, bune practici europene și proiecte de colaborare
interdisciplinară.
Deschiderea
oficială MARBLUE 2026
Deschiderea oficială a reunit reprezentanți ai
autorităților locale și naționale, precum și reprezentanți ai diferitelor
instituții europene.
Schimbul de idei a fost impulsionat de mesaje venite din
partea unor invitați precum:
- Prof. Dr. Ionela
Popovici
– Prorector, Universitatea „Ovidius” din Constanța
- Daniel Surdu – Vicepreședinte,
Autoritatea Națională pentru Cercetare
- Elisabetta Balzi – Comisia
Europeană, DG Cercetare și Inovare (prezență online)
- Gheorghe
Constantin
– Director, Direcția Managementul Resurselor de Apă, Ministerul Mediului,
Apelor și Pădurilor (prezență online)
Echipa institutelor de profil a fost pe deplin reprezentată
prin Dr. Laura Boicenco (Director, INCDM „Grigore Antipa”), Adrian
Stănică (Director, INCD GeoEcoMar), Marian Tudor (Director General,
INCDD Delta Dunării), Marian Paiu (Director, Mare Nostrum), Prof. Dr.
Daciana Sava (UOC) și Dr. Emanuel Baltag (Directorul Stațiunii
Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea).
De asemenea, dialogul a fost completat de Iryna
Makarenko (Secretariatul Permanent al Comisiei Mării Negre) și Bogdan
Cazan (CCINA Constanța).
Sesiuni
tematice integrate și expertiză internațională
Ediția din acest an s-a distins printr-o structură
complexă, organizată în șase sesiuni de specialitate coordonate de instituții
de referință, completate de prezența unor keynote speakeri de renume
internațional:
- Sesiunea I:
Oceanografie și monitorizarea Mării Negre (Moderator: INCD GeoEcoMar) – dedicată
monitorizării fizice și sistemelor moderne de observare. A beneficiat de
contribuția invitatului special Şükrü Turan Beşiktepe (Universitatea Dokuz
Eylül, Turcia), expert în oceanografie fizică și modelare marină.
- Sesiunea II: Biodiversitate, ecologie și conservarea ecosistemelor marine (Moderator: INCDM „Grigore Antipa”) – concentrată pe protejarea habitatelor sensibile. A adus în prim-plan expertiza invitatei Nina Dzhembekova (Institutul de Oceanologie, Academia Bulgară de Științe) în domeniul studiului biodiversității prin tehnici de e-DNA.
- Sesiunea III: Utilizarea sustenabilă a resurselor marine (Moderator: INCDM „Grigore Antipa”) – orientată spre soluții economice durabile și acvacultură inteligentă, avându-l ca speaker invitat pe Eugen Cătălin Platon (președintele ROMFISH, cu o experiență de peste 35 de ani în domeniu).
- Sesiunea IV: Oceanografie, geologie marină și geoecologie (Moderator: INCD GeoEcoMar) – o analiză complexă a proceselor geologice și sedimentare submarine, avându-l invitat pe Ioan Munteanu (Prodecan al Facultății de Geologie și Geofizică și cercetător la Institutul de Geodinamică „Sabba Ștefănescu” al Academiei Române).
- Sesiunea V: Planificare spațială maritimă (MSP) și management costier/deltaic (Moderator: Universitatea „Ovidius” din Constanța) – axată pe strategii de management integrat, avându-l ca invitat special pe Edward Anthony (Universitatea Aix-Marseille, Franța), expert recunoscut în geomorfologie costieră și delte.
- Sesiunea VI: Ocean
Literacy și educație de mediu (Moderator: ONG Mare Nostrum) – dedicată
conștientizării problemelor Mării Negre, cu participarea specială a
Dominikăi Wojcieszek (manager de proiect la EMSEA).
Declarații oficiale
Dr. Laura Boicenco, director general INCDM
„Grigore Antipa”:
„Faptul că ne aflăm deja la a treia ediție a
conferinței MARBLUE arată că acest eveniment a depășit stadiul unui simplu
simpozion, devenind o tradiție vie și un reper de neînlocuit pentru comunitatea
științifică marină. Mă bucur că am văzut
o prezență atât de vibrantă și diversă — de la cercetători cu vastă
experiență și tineri entuziasmați, până la parteneri din întreaga Europă.
Această continuitate dovedește că interesul pentru soarta Mării Negre este mai
viu ca oricând, iar MARBLUE este exact platforma de care avem nevoie pentru a
transforma dialogul științific în soluții reale.”
Dincolo de sălile de conferință: Networking și
Stațiunea Biologică Marină "Prof. Dr. Ioan Borcea" Agigea
Cadrul care a dat un farmec aparte conferinței a fost
definit de căldura interacțiunilor umane și de efervescența schimbului de idei
din spatele prezentărilor oficiale. Pauzele de cafea și momentele relaxante
asigurate de sponsori s-au transformat în veritabile laboratoare de idei
neconvenționale, unde discuțiile științifice au continuat la fel de intens, dar
într-un cadru informal.
Sesiunea specială de degustare de vinuri și produse
tradiționale locale – Flavours of Dobrogea – a creat atmosfera ideală
pentru toți participanții, astfel încât aceștia să testeze noi concepte de
proiecte, să schimbe opinii pe marginea prezentărilor și să pună bazele unor
viitoare consorții transnaționale solide.
Dimensiunea aplicată a evenimentului a fost completată de
vizita pe teren, la Stațiunea biologică marină ”Prof. Dr. Ioan Borcea”. Peste 30 de participanți au avut ocazia să
afle mai multe informații despre avifauna migratoare - și să exploreze Bateria
de Coastă „Elisabeta a II-a”, îmbinând dialogul științific direct cu patrimoniul
și istoria locală.
Parteneri și Sponsori
Evenimentul a fost susținut cu generozitate de sponsorii:
Blumenfield, Analytik Jena, AON, DELTA-HUB, Apellaser, Laboratorium, Banca
Transilvania (BT) și Pescăria lui Matei.
MARBLUE 2026 s-a încheiat cu idei noi, energie bună și
dorința clară de a continua colaborările pentru o Mare Neagră sustenabilă.
Evenimentul a fost organizat, în parteneriat, de:
INCDM ”Grigore Antipa”, INCD GeoEcoMar, Universitatea ”Ovidius” Constanța și
ONG Mare Nostrum.
Constanța va găzdui, în perioada 27–29 octombrie 2026, a
treia ediție a Conferinței Internaționale MARBLUE- Blue Growth: Challenges and
Opportunities for the Black Sea”. Conferința va
constitui un cadru de dialog în care vor fi expuse rezultate de referință ale cercetării
marine, axate pe identificarea unor direcții sustenabile pentru viitorul Mării
Negre
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa” marchează un moment important pentru litoralul românesc prin proiectul EX-AQUA, deschizând drumul dezvoltării acvaculturii de microalge și macroalge. Această inițiativă reprezintă o investiție strategică în viitor, având capacitatea de a genera produse inovatoare și de a crea noi locuri de muncă în regiune.
Cercetarea s-a concentrat pe un spectru larg de
organisme, de la microalge microscopice până la macroalge complexe, fiecare
având un rol specific.
Microalgele precum Spirulina și Chlorella
au fost cultivate pentru densitatea lor nutritivă excepțională, fiind
recunoscute la nivel global ca super-alimente datorită conținutului ridicat de
proteine și vitamine. În paralel, macroalge precum Ulva și Cystoseira
barbata reprezintă piloni ai sustenabilității; acestea nu doar că
furnizează biomasă pentru industrii verzi, dar acționează ca veritabile stații
de epurare naturale, reciclând nutrienții și oxigenând mediul marin al Mării
Negre.
Un punct central al proiectului EX-Aqua este
valorificarea speciei Cystoseira barbata, o algă esențială pentru
biodiversitatea locală, dar grav afectată de presiunea activităților umane.
Cunoscută drept „inginer subacvatic”, această specie formează habitate complexe
ce oferă adăpost și hrană pentru numeroase specii de pești.
Cercetătorii INCDM ”Grigore Antipa” au dezvoltat
tehnologii specifice, adaptate condițiilor unice ale Mării Negre. Eforturile
s-au concentrat pe identificarea celor mai bune metode de fixare și creștere,
testând în laborator diverse tipuri de substrat dur și frânghii din materiale
variate.
Rezultate spectaculoase în laborator
Cultivarea controlată pentru Cystoseira barbata
a început în iunie 2025 și a oferit deja rezultate peste așteptări:
·
În doar opt luni, exemplarele tinere de Cystoseira
barbata au atins dimensiuni de 15-20 cm.
·
Succesul creșterii atât pe substrat dur, cât
și pe frânghii, confirmă eficiența protocolului dezvoltat în laboratoarele
INCDM ”Grigore Antipa”
·
Această tehnologie permite obținerea
materialului biologic necesar refacerii habitatelor marine fără a mai extrage
exemplare din mediul natural fragil.
O resursă strategică pentru industriile viitorului
Dincolo de beneficiile ecologice, proiectul EX-QUA
vizează transformarea biomasei obținute în produse cu valoare adăugată mare.
Potențialul de valorificare este vast, macroalgele și microalgele putând fi
transformate în:
·
Fertilizatori agricoli sustenabili;
·
Suplimente alimentare și produse
farmaceutice;
·
Cosmetice naturale
„Rezultatele preliminare deschid noi perspective
atât pentru protecția mediului, cât și pentru crearea unor oportunități
economice inovatoare la litoralul românesc”, menționează directorul general
al INCDM ”Grigore Antipa, Dr. Florin Timofte.
”Pe de o parte, urmărim o direcție de
reconstrucție ecologică, prin care utilizăm materialul biologic cultivat
controlat pentru a reface habitatele marine degradate și pentru a susține
ecosistemul Mării Negre. Pe de altă parte, facem pași pentru a dezvolta o
direcție economică solidă, ce vizează transformarea algelor în resurse
strategice pentru industrii precum cea farmaceutică, cosmetică sau a energiei
verzi”, continuă acesta.
Proiectul EX-Aqua
se va încheia în anul 2027.
Pentru anul 2026, este prevăzută trecerea de la etapa de cercetare la etapa de
creare a unui cluster de transfer
tehnologic. Această structură va funcționa ca un hub de colaborare între
cercetători și mediul de afaceri, având misiunea de a implementa soluțiile
dezvoltate în laboratoare direct în economia reală. Din 2027, ne concentrăm pe
scalarea tehnologiilor de acvacultură, oferind partenerilor industriali
„rețete” verificate pentru producția de biomasă algală, consolidând astfel
poziția României în bioeconomia albastră.
Despre
EX-AQUA
EX-AQUA își propune să
poziționeze regiunea Mării Negre pe harta acvaculturii marine și a algelor,
prin reducerea disparităților regionale și susținerea economiei albastre și a
Pactului Ecologic European. Proiectul încurajează inovația și parteneriatele strategice
prin colaborarea cu stakeholderi publici și privați, promovând în același timp
transferul de cunoștințe și consolidarea capacităților pentru a poziționa INCDM
„Grigore Antipa” ca un centru de excelență în acvacultura durabilă a algelor
marine.
Despre
Horizon Europe
Horizon Europe este programul
cheie de finanțare al UE pentru cercetare și inovare. Acesta abordează
schimbările climatice, contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare
Durabilă ale ONU și stimulează competitivitatea și creșterea UE. Programul
facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării în
dezvoltarea, sprijinirea și implementarea politicilor UE, abordând în același
timp provocările globale. De asemenea, sprijină crearea și o mai bună difuzare
a cunoștințelor și tehnologiilor din cercetare.
Disclaimer: Finanțat de Uniunea
Europeană. Opiniile exprimate aparțin doar autorului/autorilor și nu reflectă
neapărat poziția Uniunii Europene sau pe cele ale Agenției Executive Europene
pentru Cercetare (REA). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea de finanțare
nu pot fi considerate responsabile pentru acestea. Acord de Grant Nr.
101159509.
Institutul Român de Cercetare Marină (IRCM) “Grigore Antipa” a fost înființat în 1970
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” Constanța (I.N.C.D.M. “Grigore Antipa” Constanța), situat la litoralul românesc al Mării Negre, are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale, aplicative și de dezvoltare tehnologică în domeniul oceanografiei, ingineriei marine și costiere, ecologiei și protecției mediului marin, precum și al gestionării resurselor vii la Marea Neagră sau alte zone marine de interes.
În perioada 26-28 Octombrie 2022, a avut loc Conferinţa internaţională – “Creştere Albastră: Provocări şi Oportunităţi pentru Marea Neagră” MARBLUE 2022, editia I
În data de 28 octombrie 2021 a avut loc evenimentul “ Black Sea Action Day ”
În data de 29 octombrie 2020, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” a aniversat 50 de ani de activitate neîntreruptă. Datorită condițiilor speciale din acest an al semicentenarului, evenimentul a fost organizat online, împreună cu cel dedicat Zilei Internaționale a Mării Negre.